joi, 31 martie 2011

Cum voi trai - Catalin Stepa


.. Şi dacă Dumnezeu "pe noi, pe toţi/ din pleoapa Lui cerească/ uneori, ne plânge pe pământ", acum tu, Doamna Tatiana Stepa, eşti la El ca să-L ştergi de lacrimi.

Unul dintre "copacii fără pădure", trăind din plin iubirea şi blestemul vieţii, umil plecată în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, dar demnă, cântând în acelaşi timp bucuriile şi nedreptăţile pământului, totală, puternică, plină, frumoasă, cu vocea vibrândă a unui înger de fier, Tatiana Stepa - întruparea pe pământ a lacrimilor lui Dumnezeu - s-a alăturat pleiadei de îngeri (Florian Pittiş, Anca Parghel...) care îi cântă Lui şi şi-a uşurat trupul de povara trecerii pe pământ.
Învinsă de nemerciile vieţii, Tatiana Stepa a murit răzbunată de iubirea minunatului ei fiu (Cătălin Stepa Filipoiu) şi a prietenilor ei care au fost alături de ea toată viaţa şi vor rămâne cu ea dincolo de moarte, răzbunată de bucuria trăită în urmă cu o săptămână, când, pe malul mării, pe scena Festivalului Folk You! - Florian Pittiş, a urcat din nou pe scenă (alături de veşnic nelipsita ei prietenă Magda Puşkaş) şi a cântat în faţa a mii de oameni, iar ei, toţi cei aflaţi acolo, s-au ridicat şi au cântat împreună cu ea.

Mii de oameni i-au fost atunci la picioare, în semn de mulţumire pentru tot adevărul şi emoţiile pe care ea le-a dăruit prin cântecul şi vocea ei. Purtat de valurile mării şi de miile de suflete vibrânde din faţa ei, fără ca ea s-o ştie, cântecul ei de lebădă s-a ridicat atunci în văzduh ca o ultimă rugăciune.

Bucuria primită atunci a însufleţit-o într-atât, încât a început să se pregătească de concertul aniversar pe care colegii din cenaclu i-l programaseră pentru 16 august, concert în care aveau să-i ofere şi un premiu pentru întreaga activitate muzicală. Acum acest concert va fi unul "in memoriam".

Acum, Dumnezeu împarte cu ea tăcerea, durerea, tristeţea, minciuna, trădarea, iubirea.

sursa articol: jurnalul national
video: folk4me

sâmbătă, 19 martie 2011

Colectia video Folk4me and MotionArthoughts





Sometimes people come into your life and you know right away that they were meant to be there, to serve some sort of purpose, teach you a lesson, or to help you figure out who you are or who you want to become.

You never know who these people may be, your neighbor, your coworker, a long lost friend, or a complete stranger. When you lock eyes with them, you know at that very moment they will affect your life in some profound way.

Sometimes things happen to you that may seem horrible, painful, and unfair at first, but in reflection you find that without overcoming those obstacles you would have never realized your potential, strength, willpower, or heart.

Everything happens for a reason. Nothing happens by chance or by means of good luck.

Illness, injury, love, lost moments of true greatness, and sheer stupidity all occur to test the limits of your soul. Without these small tests, whatever they may be, life would be like a smoothly paved,straight, flat road to nowhere. It would be safe and comfortable, but dull and utterly pointless.

The people you meet who affect your life, and the success and downfalls you experience, help to create who you are and who you become.

Even the bad experiences can be learned from. In fact, they are probably the most poignant and important ones.

If someone hurts you, betrays you, or breaks your heart, forgive them, for they have helped you learn about trust and the importance of being cautious when you open your heart. If someone loves you, love them back unconditionally, not only because they love you, but because in a way, they are teaching you to love and how to open your heart and eyes to things.

Make every day count. Appreciate every moment and take from those moments everything that you possibly can for you may never be able to experience it again. Talk to people that you have never talked to before, and actually listen.

Let yourself fall in love, break free, and set your sights high. Hold your head up because you have every right to. Tell yourself you are a great individual and believe in yourself, for if you don't believe in yourself, it will be hard for others to believe in you.

You can make of your life anything you wish. Create your own life and then go out and live it with absolutely no regrets.

Most importantly if you Love someone tell him or her, for you never know what tomorrow may have in store.

Learn a lesson in life each day that you live. That's the story of Life.




"Based on experience, we are forced into the conclusion that, there are capricious casual forces insede us, directing us to do countless acts against our wills. It was only natural that premorden man interpreted these forces as good/ evil spirits thrashing around, inside him and acting as casual agents behind the thoughts, feelings over which he felt little control. " (An Introduction to the Art of Wondering De James L. Christian)







marți, 1 martie 2011

Hello spring, We hope you're here to stay!




Ingerul si ghiocelul click pe link ... (inregistrare din "Cutiuta povestilor" de la KidsRadio)
de Iulia Hasdeu

Într-o zi, un înger zbura în vazduhul limpede leganându-se printre stelele stralucitoare. La fiecare stea se oprea si culegea o floare la întâmplare. Si dupa ce adunase câte una din fiecare lume a universului, facând astfel în brate un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pamânt si a cules si de aici o floare la întâmplare
Apoi, urca din nou la cer si disparu sub bolta de azur. Florile de pe Pamânt, care îl zarisera pe îngerul stralucitor, fara a vedea însa si floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioara pe care o alesese îngerul si o luase cu sine.
- Este un trandafir, spuneau trandafirii.
-Este un crin alb ca si el, spuneau superbii crini.
- Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau sa convinga portocalii.
-Va spun eu, suratelor, ca nu poate fi decât o lalea, striga falindu-se o lalea splendida.
Chiar si violeta, atât de modesta de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora în Rai si sustinea cu blândete ca îngerul luase cu el o violeta.
Singur, ghiocelul statea deoparte, în tacere.Celelalte flori uitasera de el.
Deodata, din înaltul cerului o lacrima ca o perla cazu si prinse a straluci pe ghiocelul cu tulpinita frânta. Îngerul nu mai aparu; însa o voce divina strabatu vazduhul înmiresmat, ca o ruga blânda si necontenita.
-Biata floare, zise , floare cu adevarat modesta; pentru ca te-am vatamat, cere-mi
o rasplata; spune-mi, ce doresti?
- Mai nimic, raspunse ghiocelul.
- Vrei parfumul trandafirului?
Nu.
- Stralucirea lalelei?
- Nu.
- Albastrul brebenelului?
- Nu.
- Frunza parfumata a lamâiului?
- Nu.
-Atunci, ce doresti?
- Pentru ca îti face placere sa-mi oferi un dar, Stapâne, da-mi voie sa ma nasc si sa
înfloresc iarna, sub zapada si promoroaca si fa ca la mireasma mea îmbatatoare, la
aparitia mea binecuvântata, oamenii înaspriti si înfrigurati de vânt si de ger sa se
simta încalziti si întariti de speranta apropiatei primaveri, a soarelui de foc cu
raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeste dupa urâcioasa iarna, alb ca si cum ar mai purta înca urma lacrimii sfinte.