Ingerul si ghiocelul

Ingerul si ghiocelul click pe link ... (inregistrare din "Cutiuta povestilor" de la KidsRadio)
de Iulia Hasdeu

Într-o zi, un înger zbura în vazduhul limpede leganându-se printre stelele stralucitoare. La fiecare stea se oprea si culegea o floare la întâmplare. Si dupa ce adunase câte una din fiecare lume a universului, facând astfel în brate un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pamânt si a cules si de aici o floare la întâmplare
Apoi, urca din nou la cer si disparu sub bolta de azur. Florile de pe Pamânt, care îl zarisera pe îngerul stralucitor, fara a vedea însa si floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioara pe care o alesese îngerul si o luase cu sine.
- Este un trandafir, spuneau trandafirii.
-Este un crin alb ca si el, spuneau superbii crini.
- Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau sa convinga portocalii.
-Va spun eu, suratelor, ca nu poate fi decât o lalea, striga falindu-se o lalea splendida.
Chiar si violeta, atât de modesta de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora în Rai si sustinea cu blândete ca îngerul luase cu el o violeta.
Singur, ghiocelul statea deoparte, în tacere.Celelalte flori uitasera de el.
Deodata, din înaltul cerului o lacrima ca o perla cazu si prinse a straluci pe ghiocelul cu tulpinita frânta. Îngerul nu mai aparu; însa o voce divina strabatu vazduhul înmiresmat, ca o ruga blânda si necontenita.
-Biata floare, zise , floare cu adevarat modesta; pentru ca te-am vatamat, cere-mi
o rasplata; spune-mi, ce doresti?
- Mai nimic, raspunse ghiocelul.
- Vrei parfumul trandafirului?
Nu.
- Stralucirea lalelei?
- Nu.
- Albastrul brebenelului?
- Nu.
- Frunza parfumata a lamâiului?
- Nu.
-Atunci, ce doresti?
- Pentru ca îti face placere sa-mi oferi un dar, Stapâne, da-mi voie sa ma nasc si sa
înfloresc iarna, sub zapada si promoroaca si fa ca la mireasma mea îmbatatoare, la
aparitia mea binecuvântata, oamenii înaspriti si înfrigurati de vânt si de ger sa se
simta încalziti si întariti de speranta apropiatei primaveri, a soarelui de foc cu
raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeste dupa urâcioasa iarna, alb ca si cum ar mai purta înca urma lacrimii sfinte.