sâmbătă, 21 august 2010

JoY of God

"Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul!Tanarul canta: jocul si intelepciunea mea e iubirea!Batranul tace: iubirea si jocul meu e intelepciunea!"

Primul zambet al copilului si primele lacrimi in ochii mamei... Este multa bucurie, dar si o tristete ancestrala, din vremuri stravechi. Getii plangeau la nasterea unui copil, fiindca o fiinta umana avea sa infrunte greutatile vietii si radeau la moarte, fiindca mergeau la zeul lor cel mare, la Zamolxis. Undeva, in adancurile nebanuite ale sufletului nostru pastram, poate, tristetea getilor, dar uitam de ea si pastram doar bucuria. Venim pe lume purtand, fara sa stim, dupa noi toate sentimentele, visele, sperantele, tristetile si bucuriile parintilor nostrii...Natura ne ajuta sa facem primul gest de autoaparare; le ascunde undeva in adancul fiintei noastre si ne lasa sa descoperim singuri daca am primit Cutia Pandorei sau Comoara lui Alladin. Copilul isi recunoaste mama, ii simte bratele ocrotitoare, ii aude vocea calda si face cunostinta cu dragostea... Copilul isi priveste si isi misca manutele: este un mare progres in evolutia lui, dar este si primul joc. Primul joc pe care il indrageste, primul joc prin care incepe sa castige experienta, sa culeaga intelepciune. Afla ce lucruri noi si minunate i se pot intampla doar daca intinde manutele... Prima despartire de mama si copilul afla ce inseamna cuvantul dor... Prima jucarie draga stricata si copilul face cunostinta cu tristetea... Jucandu-se sufletul lui regaseste sentimente umane din mostenirea parintilor sai, le imbogateste si le modeleaza. Pentru el viata este un jocul, iar jocul este viata lui. Unde si cand se termina copilaria? Poate atunci cand facem pentru prima data cunostinta cu dezamagirea? Poate atunci cand jucaria preferata este uitata intr-un colt pentru ca privim castanii infloriti? Poate atunci cand nu auzim ce spune colegul sau colega din fata noastra pentru ca nu vedem decat cel mai frumos zambet din lume? Nimeni nu stie cu adevarat... Ne trezim intr-o dimineata si ne dam seama ca lumea s-a schimbat, ca totul este altfel in jurul nostru, ca sunt o multume de lucruri si oameni despre care, pana ieri, nici nu stiam ca exista. Credem ca putem realiza orice, credem ca putem fi cei mai importanti oameni din lume, credem ca lumea se sfarseste daca biletelul pe care l-am scris nu va avea raspunsul pe care il visam. Tot ce pana mai ieri insemna viata noastra sunt doar niste copilarii pentru ca acum jocul care ne fascineaza este mult mai serios si mai profund: prima iubire. Facem totul pentru prima iubire: devenim strategi desavarsiti si concepem aproape in fiecare zi alta strategie ca sa cucerim persoana iubita, dar vrem ca totul sa para un joc, un simplu joc. Avem de undeva, din adancurile sufletului nostru, intelepciunea de a construi cel mai frumos si irepetabil vis de iubire, dar si de a merge mai departe cand ne trezim si ne trebuie armuri de otel ca sa nu fim zdrobiti. O adiere de vant ne racoreste obrajii inlacrimati si totusi nici o frunza nu se misca, totul este linistit in jur. Este doar mana unui parinte sau a unui bunic care ne sterge, in tacere, lacrimile. Linistea ne invaluie si suntem fericiti ca am regasit umarul pe care ani de zile am putut plange, bratele care ne-au ocrotit si unde ne-am simtit in sigurata. Oare cand le-am privit ultima oara, cu adevarat, ochii plini de dragoste? Oare cand i-am privit ultima oara altfel decat ca pe nistre batrani care nu inteleg nimic din zbuciumul tineretii? N-au uitat ca au fost tineri vor doar sa ne ocroteasca, au incredere in noi doar le este teama ca ni s-ar putea intampla ceva rau, ne inteleg doar ar vrea sa nu repetam greselile lor si sa avem o viata tesuta cu aur si argint. In vremuri stravechi oamenii aduceau jerfe materiale la templele zeilor pentru a afla ce le-au sortit zeii sau pentru a le cere iertare. La templul vietii se jerfesc vise si sperante, insa niciodata oracolul nu ne spune ce ne este sortit. Ne invata, in schimb, sa daruim celor din jur respect, bucurie, speranta fara sa asteptam ceva in schimb. Cand vei sti sa asculti tacerea templului vietii vei putea sa intelegi ca pentru copilul care rade intelepciunea si iubirea este jocul, pentru tanarul care canta jocul si intelepciunea este iubirea, iar pentru batranul care tace iubirea si jocul este intelepciunea.text preluat de pe un blog... *(am uitat numele blogului)

(google translate text):

"The child laughs: wisdom and love is my game! Young sings: game and my wisdom is love! Old mum: my game is love and wisdom!"

Child's first smile and first mother in tears ... It is joy, but an ancestral sadness, since ancient times. Getae crying in a baby, because a human being have to face hardships of life and laughing to death, because they went to their great god, the Zamolxis. Somewhere in the depths of our souls keep unsuspected, perhaps, sadness Dacians, but just keep watching it and joy. We come into the world wearing, without knowing, as we all feelings, dreams, hopes, sorrows and joys of our parents ... Nature helps us make the first gesture self-defense, hiding somewhere deep within us and let us find alone if I got Pandora's Box or Alladin's treasure. The child recognizes its mother, I feel the protecting arms, I hear your voice and warm acquainted with love ... The child looks at and moves his little hands: it is a big step in his evolution, but is the first game. The first game that loves him, which begins the first game to win experience, to pick wisely. Find out what new and wonderful things can happen and unless stretches little hands ... Separation of mother and child first learn what the word miss ... First broken toy and baby baby get acquainted with sadness ... Playing soul of human emotions found in his parents' heritage, enriches them and shape them. For him life is a game and the game is his life. Where and when childhood ends? Maybe when we first Meet the disappointment? Maybe when favorite toy is forgotten in a corner look for brown bloom? Can not hear when he says colleague mate in front of us to see not only the best smile in the world? Nobody really knows ... We wake up one morning and we realize that world has changed, as everything else around us, I am a happy and things people which, until yesterday, I did not even there. We believe we can achieve anything that we can be the most important people in the world, we think the world ends if scribble that I wrote will not answer you are dreaming. All up in May Days mean our lives are just childhood game because now we fascination is more serious and more deeply: first love. We do everything for first love: become strategists conceive almost perfect and every day that another strategy to conquer his beloved, but we want everything to look a play a simple game. We are somewhere in the depths of our soul, wisdom of build the most beautiful and unique dream of love, but to go further when we We must wake up and steel armor to not be crushed. A gentle breeze cools our cheeks and tears no leaf still not moving, everything is quiet around. It's just a hand of a parent or grandparent we delete the silent tears. Silence surrounds us and we are happy to have found that years shoulder days I could cry, arms who have protected and where we feel safe. I wonder when I looked last time, really, her eyes full of love? Did you I looked last time other than as Dniester elderly who do not understand anything youth turmoil? They have forgotten that they were young will only protect us, we just trust them we were afraid that something bad might happen, we understand not only would want to repeat their mistakes and have a life woven with gold and silver. In ancient times people jerfe materials brought to the temples to the gods find out what they meant gods or to ask for forgiveness. Temple life is jerfesc dreams and hopes, but never tells us what the oracle we are doomed. We learn, in turn, gave those around respect, joy, hope without expecting something in return. When will you know you can hear the silence of the house to understand that life for children that laugh is wisdom and love of the game for the young who play the game and Wisdom is love and love for old mum and the game is wisdom.

Un comentariu:

Manuela spunea...

If you're happy and you know it, clap your hands! yeeeeee!!!!
Bucuria este intr-adevar de la Dumnezeu! Ne-o da neincetat, atunci cand renuntam sa mai vrem sa fim fericiti! Fiindca fericirea era deja acolo, in noi, si noi habar n-aveam!