Lansare album Ion Marinescu Turla "Suflete, suflete" - Mojo Club

Muzică, poezie, teatru, radio, fotbal, Horezu, natura şi în plus două fete minunate. Ar putea fi numit omul pasiunilor însă prietenii îi spun simplu Ţurlă.

Numele său este Ion Marinescu şi după ce a cucerit inima şi respectul iubitorilor de folk, "în sfârşit" ar zice unii, "când a sosit momentul" ar spune alţii, se prezintă în faţa lumii cu "Suflete, suflete", primul său album. Întâmplarea va aduna cel mai probabil sufeletele potrivite, la Club Mojo din strada Gabroveni nr. 14, marţi 18 mai, de la ora 20.00.

Adevăru: Chiar dacă 40 de ani e o frumoasă cifră rotundă şi chiar primăvara îndeamnă la meditaţie, cânt şi poezie, de ce ai ales să-ţi lasezi primul album de ziua ta?

Ion Marinescu Ţurlă: Aflu lucruri noi despre mine. C-aş fi un mare pasionat de fotbal şi că iubitorii de folk se topesc după muzica mea. Să analizam. Mic fiind plângeam când Craiova lua bataie, azi cel mult mă întristez când naţionala n-are zvâc. Cred că milioanele de euro, le toarnă fotbalistilor noştri plumb în călcâie. Cât despre respectul iubitorilor de folk, n-aş zice că e o redută câştigată. Sunt abia la poalele ei şi nu cred să fie o luptă uşoară. Specialiştii mi-au dat OK-ul, însă proba grea a publicului abia începe. Rezultatele se vor vedea peste 6-7 ani.

Şi ca să răspund la întrebare, zeii lansarilor de albume au decis ca lucrul acesta să se întâmple atunci când schimb prefixul, înlocuind balansoarul vârstei cu scaunul acesteia.

Actorul Constantin Cotimanis recită pe acest prim album al tău. Ce ne poţi spune despre colaborarea voastră?

Constantin Cotimanis întregeşte spectacolul de poezie de pe album, dându-i unitate şi echilibru. El stârneşte pofta de-a afla ce se întâmplă mai departe. Este o colaborare semnată printr-o strângere de mână; o frumoasă prietenie începută într-o seara boemă la Mizil.

Fiecare din cele 12 piese are un poet şi-o poezie. Cum de le-ai ales tocmai pe acestea şi nu altele? Cu siguranţă ai şi alte poeme pe care ai brodat armonie, unele poate scrise tine?

Fiecare vers îşi găseşte ecou în amintirile mele. Toţi oamenii pot da factor comun iubirii, bucuriei, tristeţii, împlinirilor de tot felul, angoaselor sufleteşti, visurilor, călătoriilor, poemelor. Multe cântece aşteaptă cuminţi, gata născute pentru a lua calea următoarelor albume... care vor veni.

Folk-ul este mereu un june revoluţionar, îndrăgostit de ţară şi de iubită

Nichita Stănescu îţi este extrem de aproape de suflet, de altfel mulţi artişti folk care te-au ascultat "sub zodia lui Nichita" te-au "acuzat" apoi de profunzime. Cum a ajuns Nichita în cântecele tale?

Am compus Poemul cu gândul la Catrinel Dumitrescu, pentru că ea mi-a făcut cunoştinta cu teatrul, mi-a dezlegat enigma ce-mi răscolea mereu gândurile, chinuindu-mă inefabil. A pornit şi de la o discuţie cu un prieten, Nelu Galma, despre ipoteza că Nichita ar fi fost cântat în totalitate; că n-ar mai fi rămas nimic. Împreună ne-am dat seama că nu-i adevărat. Poezia nu trebuie neaparat să rimeze ca să poată fi cântată.

Cum ai ajuns să faci duet cu pianul lui Radu Graţianu la Tinerimea Română?

Muzicienii alături de care-am cântat, m-au acuzat întotdeauna că nu respect tonalitatea, ritmul, măsura. De aceea am vrut să rămân eu cu chitară. Ea nu m-a certat niciodată. Radu Graţianu este omul care-mi acceptă nesupunerea faţă de teoria muzicală. El merge cu mine, prieteneşte, mă acompaniază cu plăcere, chiar atunci când "greşesc". A înţeles că textul trebuie să fie urmat de muzică şi nu invers. Ăsta-i crezul meu. În plus, Radu echilibrează lipsa de plete din spectacol.

De curând mărturiseai că te surprinde plăcut faptul că liceeni de azi se preocupă de muzică, că în clasa fiicei tale există cel puţin 5-6 băieţi care să se fi "împrietenit" cu o chitară. S-a schimbat ceva de la dată acestei declaraţii?

Da, sunt din ce în ce mai mulţi copii care se entuziasmeaza pe langă o chitară. Păcat că mulţi au senzaţia că "Mă iubeşte femeile" nu trebuie să lipsească din niciun repertoriu. Multumim televiziunilor pentru că oferă, viitorimii noastre, la ceasuri de mare audientă, cântece ,,ca la patru dimineaţa".

Folk-ul are vârstă?

,,Vârsta este o chestiune a minţii" spune Bebe Cotimanis pe album. Folkul îşi trage tot timpul seva din iubire, din mişcările şi convingerile sociale. Este mereu un june revoluţionar, îndrăgostit de ţară şi de iubită, desprins din basmul cu tinereţe fără bătrâneţe. Va fi forever rumen în obraji, îndeplinind cu supunere rolul garniturii cu speranţe, de care omenirea are nevoie. Va fi întotdeauna un ghid spre împlinire, acceptare, liniştire, niciodată călăuză a resemnării.

Ai două fiice, ele cântă?

Ioana şi Alexandra cântă. Au un grup de folk împreună cu o colegă, Diana Banciu, cea mai buna prietena a lor. Cine va veni la lansarea albumului, le va putea asculta. Sunt invitatele mele.

Ce ne poţi spune despre ele?

Împletesc dragostea de muzică cu voleiul, fotografia, respectul faţă de părinţi şi notele de 10 în general. Sunt foarte bogat, avându-le.

În zi de sărbătoare cine de tonul la tine acasă?

Mâncarea bună pregătită de dna Ţurlă, marea mea dragoste. Ne-am cunoscut acum 20 de ani, când eram studenţi. În zi de sărbătoare Agri ne aduce în casă mirosul de fericire, iar Tudor Gheorghe ne cântă.

Ai cucerit premiul special al juriului, la "Om bun" în 2007. Cum de nu te-ai lăsat de "Om bun" când ai fost trimis să mai pui mâna pe chitară?

Pentru că-mi plac oamenii buni şi veseli. Sfaturile sunt greu de suportat, pentru că fiind artist esti automat şi orgolios. Ele te lovesc, te dor, dar compilându-le, uneori câteva zile şi nopţi, renaşti în atitudine şi o iei de la capăt cu forţe sporite. Acesta-i cazul fericit. Dacă eşti încăpăţânat, o ţii pe-a ta. Dar semne de-a da înainte... mai greu. Sunt fericitul student al doamnei Rodica Mandache, un butoi atomic, un artist excepţional, aşa că am aexperienţă. Mă emoţionează mereu gândul că lucrăm împreună.

Să spunem că ai scris şi muzică de teatru, "Bătrânul" piesă jucată la Nottara ar fi doar unul din exemple. Mai sunt şi altele?

Da, ar mai fi câte ceva: o parte din muzica vodevilului ,,Piatra în casa" de Alecsandri, jucată sub titlul "O soiree cu lună" în colaborare cu Teatrul Odeon, muzica din spectacolul de la facultate ,,Shakespeare"(un workshop foarte reuşit) şi tocmai am terminat de aranjat muzical "Ţiganiada" lui Budai Deleanu. Inspiraţie din folclorul balcanic. În 13 mai am prezentat-o parţial la Muzeul Literaturii Române. Un poet, Budai Deleanu, pe nedrept lăsat de-o parte, pe care-ar trebui să-l studiem cu atenţe. Ne vom regăi cu toţi în el. Dicteu divin, începuturile dulci, pure şi hazoase ale limbii române de-acum 200 de ani, primele neologisme intrate în vocabularul nostru.

Cum ajunge un artist de la Institutul de Mine din Petroşani, la Teatru şi Film?

Cu trenul vieţii, de fapt cu o Dacia 1300. Trebuia să te înregimentezi cumva pe vremea lui Ceaşcă. Horezu era oraş minier, eu trebuia să iau la facultate. Apoi am fost un inginer fără iubire de meserie, dar tot ce-am făcut îmi prinde bine la actorie. Un actor ar fi bine să stea vreo trei ani în mină. Se va întâlni cu moartea, cu viaţa, cu frica, cu iadul. Îi pot fi utile pe scenă.

Nu scapi niciun prilej să aminteşti că eşti din Horezu. Să fie de vină pălinca din zona sau căldura pe care au oamenii locului, ce te face să iubeşti acest loc?

Iubesc palinca dar, cocoşul de Hurezu e simbolul nostru. Un olar mi-a propus odată în glumă să mă treacă pe mine în locul cocoşului pe farfuria de lut, eu cântând nu doar dimineaţa la prima oră. Ţuica noastră e uşoară, băubilă şi nu te bagă sub masă. Doar te-nveseleşte. Iubesc Horezu pentru că e locul meu, pentru că n-avem poluare, pentru că aici m-am îndrăgostit prima oară, pentru că oamenii îmi zgârie maşina cu cuiul, pentru că am cireşi, îl am pe tata, am surorile şi nepoţii, pentru că aici am făcut prima data radio, pentru că îi cunosc pe toţi şi mă bucur să-i văd.

Folk-ul va fi întotdeauna un ghid spre împlinire, niciodată călăuză a resemnării

Şi pentru că veni vorba despre sentimente la care nu poţi renunţa, ce ne poţi spune despre pasiunea incurabilă pentru radio?

Aveam la Horezu în prispă un difuzor care transmitea Radio Oltenia. Eu credeam ca alt post nu mai există. I-am pus un beculeţ care lumina cu intermitenţe simultan cu ce se vorbea. A venit nea Gheorghe, tata lui Gelu, vecinul, şi mi-a zis să-l dau jos, ca le lua din "intensitate" şi nu mai auzeau bine la aparatele lor.

Apoi tata a luat un radio Gloria şi-am aflat că mai exista şi alte posturi. I-am descoperit pe Viorel Popescu şi pe cei de la Europa Liberă. Mi se făcea părul măciucă auzindu-i.

După trei ani de ingineriat tata-mi zice ,,lasă-l încolo de minerit, du-te la radio că eşti bun de gură!". Şi m-am dus vreo şase luni fără chef, ca la fabrică. L-am auzit însă pe Dobrovolski într-o dimineaţă şi am înţeles ce minunat e să fii om de radio. Am muncit vreo şapte ani până am ajuns la ProFm. A fost un vis trăit. Felul în care s-au purtat oamenii acolo cu mine a fost minunat. De-atunci am început să creez muzică. ProFm mi-a dat liniştea necesară. Şi mi-am aranjat şi casa la Horezu... Mai e mult de lucru. Acum sunt la InfoPro şi sunt foarte fericit.

Cum s-a numit prima ta emisiune?

Prima mea emisiune s-a numit "Peronul Amiezii", pentru că n-aveam gara la Horezu. Nici azi n-avem. Dar nici nu ne trebuie.

Şi pentru că ţi se spune atât de des Ţurlă, încât ar fi de neconceput să fii prezentat altfel decât Ion Marinescu Ţurlă, ne spui cum, cine şi mai ales de ce, te-a poreclit aşa?

Ţunoi e inversul de la Ionuţ, alint care nu m-a inspirat niciodată. Ţunoi s-a transformat în Ţurlă printr-a şaptea şi mi-a plăcut aşa mult că l-am dus cu mine peste tot. Am prieteni buni care nu ştiu că mă cheamă Ion Marinescu. Ei mă ştiu de Ţurlă. Şi cu toate astea, nu mi-a plăcut niciodată să dau la ţurloaie. Dac-am făcut-o, îmi pare rău. Pe toţi îi invit la lansare. Pentru apariţia acestui album, le mulţumesc tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. Ne vedem la lansare!

Sursa: Adevarul.ro (interviu realizat de Silvana Chiujdea )
video: Radio3net Florian Pittis in colaborare cu e-folk si Folk4me