marți, 13 septembrie 2011

Drumeti de stare



Tabăra de vară are țeluri ambițioase: să aducă împreună membri ai echipei și bursieri Blue Heron, să ne ajute să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să ne stimuleze potențialul și abilitățile, să ne ofere o nouă perspectivă asupra carierei, să ne provoace cu jocuri, drumeții, lecții de echitație, teatru și multe alte activități creative pe care cei mai mulți dintre noi nu le-am încercat niciodată.

Ediția anului trecut ne-a dovedit cât de binevenită este tabara de vară, în formula pe care am adoptat-o, pentru bursierii noștri. Este felul nostru de a-i răsplăti pentru efortul și reușitele lor, de peste an, de a-i reuni într-o comunitate, alături de colegii lor din alte colțuri ale țării, de a le oferi o experiență placută și formatoare în același timp. Atelierele propuse pentru anul acesta abordează subiecte precum:
• Descoperire și valorizare personală, inventivitate
• sensibilizare şi conştientizare a propriilor emoţii şi sentimente
• metode si instrumente de invatare eficienta,
• atitudine şi reacţii comportamentale adecvate situaţional
• abilități pentru a-ți găsi job-ul potrivit și a te prezenta cu succes în fața angajatorilor
• organizare și management al timpului
• fundraising și tehnici de obținere a resurselor necesare punerii în aplicare a proiectelor tale
• drumeții
• călărie
• dans

Tabăra de vară este o ocazie excelentă de a ne cunoaște: bursieri actuali din toată țara, foști bursieri, în prezent profesioniști aflați la începutul unor cariere promițătoare și echipa Fundației:
• Stefania Magidson, președinte
• Mihaela Constantinescu, directorul programului de mentorat
• Mike Costache, vicepreședinte pentru strategie și fundraising
• Cristina Porșega, coordonator de program

Ni se alătură specialiștii agenției de comunicare If Magic, colaboratorii noștri pe termen lung:
• Alexandra Arnăutu, managing partner
• Ada Lungu, manager de proiect
• Roxana Avădănei, consultant în comunicare și relații publice

Ne vor fi alături cu energia, ideile și abordarea lor inedită, fondatorii Aed Ludens:
• Adrian Păduraru, actor
• Daniela Șerban, psiholog
• Mihai Axinte, actor
• Mirela Cioran, instructor de dans
• Brândușa Bălan, responsabil video și logistic



Încă de la înfiinţare, membrii Asociaţiei Italienilor din România şi-au propus să reclădească pas cu pas acea etapă din traseul istoric al comunităţii italiene, când ei erau profund implicaţi în modernizarea României interbelice, traseu intrerupt atât de brutal. Apartenenţa strămoşilor lor la o cultură milenară, bogată în valori extraordinare, de referinţă în istoria omenirii, i-a determinat pe etnicii italieni să-şi dorească refacerea comunităţii istorice care a avut o tradiţie în România interbelică, în acea perioadă de dezvoltare fără precedent din istoria ţării şi când, de fapt, s-au stabilit în ţara noastră cei mai mulţi italieni, marea lor majoritate din motive de mobilitate profesională. O reconstrucţie anevoioasă, dar nu imposibilă.

Asociaţia Italienilor din România - RO-AS.IT. - a fost înfiinţată în anul 1993, la Suceava, din iniţiativa unui grup de descendenţi ai emigranţilor italieni stabiliţi în zona Bucovinei, cu mult entuziasm şi dăruire, cu dorinţa explicită de a reface unitatea comunităţii italienilor din România, a cărei viaţă a fost frântă de vitregiile istoriei din ultimii 50 de ani (premergători lui 1989).
Încă de la înfiinţare, membrii Asociaţiei Italienilor din România şi-au propus să reclădească pas cu pas acea etapă din traseul istoric al comunităţii italiene, când ei erau profund implicaţi în modernizarea României interbelice, traseu intrerupt atât de brutal.
Apartenenţa strămoşilor lor la o cultură milenară, bogată în valori extraordinare, de referinţă în istoria omenirii, i-a determinat pe etnicii italieni să-şi dorească refacerea comunităţii istorice care a avut o tradiţie în România interbelică, în acea perioadă de dezvoltare fără precedent din istoria ţării şi când, de fapt, s-au stabilit în ţara noastră cei mai mulţi italieni, marea lor majoritate din motive de mobilitate profesională.

O reconstrucţie anevoioasă, dar nu imposibilă.

*** Asociatia Italienilor din Romania - RO.AS.IT
Tabara - O zi, o minoritate
O saptamana, o comunitate
Editia a II-a 29 august - 8 septembrie 2011
in colaborare cu : AedLudens, Primaria Brezoi
cu sprijinul financiar al: Guvernului Romaniei (Departamentul pentru Relatii Interetnice)

2 comentarii:

fotograf nunti mimi spunea...

interesante informatiile din blogul tau.felicitari!

masajerotic Arad spunea...

super tare!